Posts
Intervenţia NATO din 1999 împotriva Serbiei a fost însoţită de un amplu război propagandistic. La fel s-a întâmplat şi în perioada 1991-1995. De data aceasta, propaganda sârbă a învăţat din greşeli şi s-a ridicat la nivelul atacului mediatic al NATO. Cum a reuşit Belgradul această performanţă?
Învăţând lecţia amară a zdrobitoarelor înfrângeri mediatice şi imagologice suferite pe plan internaţional în timpul conflictelor cu croaţii şi bosniacii din anii 1991-1995, Belgradul şi-a luat din timp măsuri severe de precauţie. Legea privind Informaţiile Publice din 20 octombrie 1998 a asigurat justificarea legală a măsurilor represive şi de cenzură în plan mediatic ale regimului Miloşevici, chiar dacă ele contraveneau flagrant documentelor Naţiunilor Unite şi europene privind drepturile omului, libertăţii de expresie.
Conform acestor prevederi legale, mass-media sârbă nu mai putea difuza programe sau informaţii de provenienţă străină, dar şi internă, dacă acestea aveau „un conţinut politic sau propagandistic“ susceptibil de a induce populaţiei frică, panică sau defetism, afectând capacitatea de răspuns a cetăţenilor pentru apărarea integrităţii Republicii Serbia sau a Republicii Federative Iugoslavia.
Cititi articolul integral pe historia.ro
