Posts
Cînd termini o facultate – vezi viaţa în alte culori.De obicei se spune că devii altfel după 4 ani de studii la facultatea de relaţii internaţionale şi ştiinţe politice administrative.A fost greu şi uşor, simplu şi complicat.În orice caz a fost destul pentru mine.Am învăţat multe, ce sa zic. De la început am înţeles cum sunt oamenii şi ce vor ei de fapt prin faptul că încercă să te instruiască în domeniul parcă atît de rîvnit al relaţiilor internaţionale.
Îmi amintesc şi acum în ce mod am ajuns să învăt la facultatea amintită.Părinţii mei practic au hotărit penru mine. Să nu să se înţeleagă că m-au impus , doar că la 18 ani încă nu conştientizam ce îmi doresc cu adevăr.Puteam doar să spun că sunt tare la istorie, nu suport matematica, cît despre politică în general nu îmi era scîrbă.În plus, perspectiva ca într-o zi s-ar putea să ajung mare diplomat, a motivat părinţii mei să depună actele pentru mine la FRIŞPA, ba chiar să plătească suma de contract pe tot cei 4 ani.
Mai ştiu că în prima zi nu am înţeles cum se organizează orarul şi am greşit auditoriul.Dar apoi m-am descurcat destul de bine.Acum mi se par absolut stupide orele în şir cînd făceam 4-5 pagini de notiţe la o singură temă, aveam scrisul mărunt, sau tonele de foi xeroxate se pare că adeseori nu şi-au mai găsit rostul nici a atunci, cu atît mai mult acum.
Am vrut să cedez după primul an din cauza orelor de limbă franceză pe care nu le suportam, în plus că şi profesoara îmi era destul de antipatică.Nu digeram idea că va trebui să am încă 2 ani de franceză.Ajunsesem să dau sesiunea pe un 7 şi parcă nu era aşa de rău, în plus un 8 la politologie şi respectiv la ,,Introducere în R.I.’’mă făcuseră să renunţ la idea de a pleca.Şi iată că în septembrie în al doilea an îmi continuam studiile.Nu vreau să mă gîndesc la faptul că am făcut bine sau rău cu decizia luată.Sigur acum e în zadar a mai răvaşi trecutul, probabil nu o să ştiu niciodată.Unele lucruri pur şi simplu se întîmplă.
Şi zilele au mers una după alta, deja indeferent dacă era ora de franceză, sau alte ore.În plus şi profa amintită parcă încetase să îmi pară a dracu. Să ştii că la un moment dat începuse să îmi placă la FRIŞPA.Parcă observasem un aturaj în care dovedisem că pot să înot ca un peşte în apă.Atunci am înţeles esenţialul - nu contează cît înveţi ci cît eşti în stare să te manifestezi.Pur şi simplu eram unul dintr
e mulţi pe care profesorii au căpătat încredere şi nu avea în minte să mă cicălească cu ceva.Toate gîndurile astea de bine erau undeva prin anul trei cînd de prin octombrie-noiembrie îmi plutea prin creieri idea de a pleca la vara în S.U.A, prin arhicunoscutul program Work & Travel.Cu cît acest vis se contura în realitate, cu atît eram mai sigur pe mine şi mersul zilnic la FRIŞPA ţinea mai mult de cotidian, iar planurile de zbor peste ocean erau aventuri fascinante şi parcă rupte din altă lume. Nu pot reda în cuvinte ,,momentul adevărului’’ cînd am părăsit Chişinăul pentru a vedea pentru cîteva luni cealaltă parte a Planetei ca apoi să mă întorc înapoi şi eu ca un Om Nou care deja vedea viaţa cu alţi ochi.
Aveam în faţă încă un an de studii, şi a fost greu după cum şi m-am aşteptat să fie.Lăsînd la o parte faptul că o perioadă toţi colegii şi rudele mele mă priveau ca pe un extraterestru, a trebuit să înfrunt dura realitate care se pare că îmi pregătise un test greu de trecut.Mi-am dat seama că e de muncă să termini o facultate şi s-a dovedit a nu fi deloc simplu.Foarte rapid m-a coborît cu picioarele pe pămînt un 5 la o restanţă a unui obiect ce presupunea o aplicaţie pe calculator.Niciodată nu am fost bun la informatică, nu mi-a rămas decît să copiez după un model al unui coleg.N-a ţinut.Nu aş fi făcut niciodată atîta panică, dar eram în situaţie cînd aveam carnetul plin de note de 9 pe acel semestru.Dar culmea nu-l aveam la îndemînă ca să demonstrez, din cauza unei alte situaţii stupide.Ştiu că am avut un atac de panică în acea zi dar se pare că osînda mea abia începuse şi am înţeles că trebuie să fiu tare de înger.A trebuit să apuc să învăţ în ciuda unor obiecte pe care nu le puteam digera şi a unor prosefori cam sadici. Dar cîte nu face omu să termine o facultate, şi să aibă o medie înaltă în diploma de absolvent.
Decesul bunicului meu pe 1 decembrie 2008 a mai fost un obstacol unde a trebuit să dau dovadă că sunt puternic.În cele din urma am încheiat acel semestru infernal care a culminat cu 6 sesiuni, dintre care 5 erau în modul cu alte obiecte.În fine am avut o medie sub aşteptările mele şi cu atît mai mult nu a meritat efortul de a învăţa pentru o notă mare.
Sărbătorile de Iarnă au fost ca o gură de aer liber pentru mine. Aveam în faţă misiunea de a elabora o teză de licenţă.Aveam mai multe luni la dispoziţie dar şi munca ce a urmat să o depun s-a dovedit a fi un efort titanic, care mai tîrziu am conştientizat că nu a meritat întru totul.Nici acum nu îmi este clar, de ce se insistă atît de mult ca o teză să fie corect elaborată ca conţinut cît aceasta nici nu este citită integral de cei ce o notează ? Culmea ipocrizie mi se pare faptul că lipsa unei virgule sau incorectitudinea scrierii unei referinţe este motiv de mustrare la susţinerea tezei.
Însă o grea bătălie a fost faptul că practica mea de iniţiere, care am petrecut-o la Ministerul Justiţiei, a fost o experienţă cît se poate de dramatică şi foarte dureroasă pentru mine.Ghinionul meu a fost că doamna Grimalschi, în a cărei sub jurisdicţie mă aflam la Ministrerul Justiţiei, respectiv răspunzătoare de semnarea actelor mele de excutarea întregii practici, era o fire foarte recalcitrantă.La rugămintele mele de-ami perminte să fac practica zilnic între orele 8 şi 14, în legătură că am nevoie de timp pentru a lucra la teza de licenţă, am obţinut un NU încăpăţînat. Voinţa ei era ca practicantul trebuie să lucreze atît timp cît şi angajaţii.Observînd caracterul ei impulsiv şi rece, am cautat un alt loc în minister să îmi îndeplinesc practica, ceea ce a stîrnit un scandal pri
n simplu fapt că părăsesc direcţia din care faceam parte.Cică nimeni nu mai îndrăznise să plece dintr-o direcţie atît de prestigioasă în a face stagiul de practică, mi-a reproşat doamna Grimalschi.Abia m-am reţinut să răspuspund că atunci eu voi fi primul care se duce. Mă simţeam corect în ceea ce făcusem fiindcă nu doream să înghit toanele unei persoane care mă trata ca pe un nimeni.
Însă legea nu era de parte mea, în esenţă nu aveam dreptul să părăsesc benevol locul unde s-a stabilit să îmi execut practica de iniţiere.Refuzam idea, căutam soluţii alternative.Cert este că am suferit un şoc nervos şi am avut o durere de cap insuportabilă.Nu am avut ce face cînd mi sa dat de înţeles de la universitate că nu am altă soluţie decît să mă întorc acolo unde am fost repartizat.Totul în mine se împotrivea acestui deznodămînt, dar a trebuit să gîndesc raţional şi m-am întors în aceeaşi zi acolo unde eram rugat insistent să nu fac zarvă căci oricum pînă la urmă cîştigă cei ce au mai multă putere, adică în fond, nu eu, ci şefii cei mari.Toată ura care o aveam în mine eram să o răbufnesc la concertul anual Paraziţii, care a avut loc în acele zile de ,,Război Rece’’, unde am dat tot din mine şi parcă m-am simţit mai uşurat.Şi încă închipuieţi tot balamucul ăsta a avut loc la sfîrşitul lui martie 2009.Pe 8 aprilie era să fiu întrebat cu nişte ochi răi dacă nu am aruncat cumva şi eu cu vreo piatră în Preşedinţie … Spunînd apoi că dacă aş fi văzut prin vreo fotografie eram ,,mîncat’’.
În fine, a trebuit să trec şi peste asta.Cînd mi s-au semnat actele şi eram liber să plec, am simţit o eliberare greu de exprimat în cuvinte.Eram pur şi simplu fericit. Dar era devreme să mă bucur. A urmat o lună şi jumate de munci asidue să duc pînă la capăt teza de licenţă .Un lucru de altfel deloc simplu cînd nici cei de la facultate nu se stabiliseră cu toate normele de corectitudine în scrierea unei teze .Conducătorul meu ştiinţific îmi dădea imbolduri permanente că merit o notă mare, deci teza trebuie perfecţionată pînă în ultima clipă, lucru care mă facea să visez la ziua cînd o s-o termin o dată mai repede.În cele din urmă, după retuşări făcute şi în ziua cînd am depus-o la catedra facultăţii, am lăsat teza acolo şi nu am mai privit în urmă.În ziua aceea cerul parcă mi s-a părut mai senin.Am băut vreo două beri.M-am plimbat pur şi simplu singur prin parc.
Cele 2 examene de stat nu mi s-au părut groaznice.Nu au avut să se sperie decît cei care au pierdut timpul de pomină toţi aceşti ani.Am fost calm şi am luat 9 şi un 10.Altă chestie a fost susţinerea tezei de licenţă.Trebuia să scot o notă cît mai bună, ţinînd cont la cît s-a suferit la elaborarea ei.În ziua susţinerii tezei s-a descoperit că proiectorul pentru aplicaţii Power Point nu este disponibil.M-au luat toate căldurile.Avem pe CD o serie de slide-uri care trebuia să impresioneze juriul.M-am calmat rapid prin faptul că eram pe listă penultimul, şi mai aveam timp să mă gîndesc ce să fac.În cele din urmă am împrumutat laptopul unui amic şi am folosit în discurs slide-urile, avîndu-le pe ecran în faţa mea.În final am avut 2 întrebări agasante dar se pare că după 4 ani de studii mintea îţi merge bine chiar dacă iniţial nu ştii sigur cum să răspunzi. După zeci de minute aşteptate după
A urmat apoi cîteva zile liniştite pentru mine.Nu ştiu sigur de ce.Era cazul să nu mai ies din petreceri şi chefuri căci doar o dată omu termină o facultate, cu toate greutăţile prin care am trecut şi e declarat licenţiat în ditamai relaţii internaţionale.Chiar am avut momente de meditaţii la ce o să lucrez cu aşa specialitate şi dacă merită să fac masteratul.Apoi am fost trist o vreme.Tot cam aşa fără motiv précis.
Ziua de 3 iulie 2009 o ţin minte sigur.A fost ziua ,,decernării’’ diplomelor de licenţă.A fost un moment cînd toţi îmbrăcaţi la 4 ace, se întrebau unii pe alţii ce au de gînd să facă mai departe. Majoritatea aveau priviri incerte şi răspunsuri imprecise.Unii ba chiar se lăsau în voia soartei, răspunzîndu-mi ,, nu ştiu ce-o fi o fi’’.
După înmînarea diplomelor era anormal să nu să se lase cu un chef de pomină.Tocmai atunci după vreo 2 pahărele parcă regretam că plec şi nu mai stau la FRIŞPA.Nu, nu de dragul relaţiilor internaţionale, ci că fetele erau a dracu de frumoase şi ce bou am fost să nu agăţ pe vreo una în anii ce au trecut la facultate. Cu toţi colegii am jurat ca ziua de 3 iulie să rămînă ,,ziua grupei’’, ziua cînd ne vom întîlni neapărat în anii următori şi ne vom aminti la un chef şi mai mare despre ce a însemnat să fim ,,frişpişti’’.
În ziua următoare cînd deja mi-am revenit după băutură şi deja trimiteam la toată lumea fotografii cînd toţi erau mai mult sau mai puţin ,,varză’’, am înţeles că pentru mine începe de atunci o altă viaţă.Parcă totul nu mai era la fel. Era mijlocul verii şi eram hotărît să îmi iau viaţa în mîini şi să fac ceva cu ea să merite trăită.
Vă mulţumesc pentru citirea acestui articol şi vă invit în timp cît mai scurt să citiţi continuarea acestei istorii în ,,Viaţa de după …..FRIŞPA’’.
