Tot timpul înainte

Search This Blog

Monday, August 30, 2010

Primăria Chişinău sărbătoreşte Limba Noastră cea Română


Cu ocazia Sărbătorii Naţionale “Limba noastră cea română”, pe 31 august a.c., Primăria municipiului Chişinău organizează în Piaţa Marii Adunări Naţionale un spectacol extraordinar de muzică, cu începere de la ora 17.00.

În seara zilei de 31 august va evolua Zinaida Julea şi Igor Rusu acompaniaţi de Orchestra municipală condusă de fraţii Advahov.

Cîntecele anilor 1989-1990 vor fi readuse în scenă de Iurie Sadovnic, Ricu Vodă, Maria Gheorghiu, Lidia şi Radu Dolgan, Anatol Dumitraş, Cristi Aldea-Teodorovici şi Orchestra instrumentală a Direcţiei Cultură Chişinău.

De asemenea, în concertul dedicat sărbătorii vor mai participa Natalia Barbu, Geta Burlacu, Nelly Ciobanu, “Catharsis”, Olia Tira, Sun Stroke Project ş.a.


Un recital inedit va susţine Orchestra naţională “Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, cu interpreţii de muzică populară: Adriana Ochişanu, Doina Sulac, Ion Paladi, Lidia Bejenaru, Nicolae Cibotaru şi Petre Mîţu Stoian.

Invitaţi speciali ai sărbătorii,care vor evolua pentru prima dată în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău sunt Paula Seling şi Ovi, deţinători ai locului III la „Eurovision 2010”.

Concertul se va încheia cu un recital al trupei româneşti “Morandi”.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

No comments:

Post a Comment